Posts Tagged uniunea europeană

Declaratie: Doamna Angela Merkel va fi Primul Ministru al României

 

This image shows Angela Merkel who is the Chan...

Image via Wikipedia

 

Cu ocazia vizitei Doamnei Angela Merkel, Cancelarul Germaniei, în România, la Bucureşti şi Cluj,

 

Declaraţie:

„Pe fondul crizei mondiale şi al propriei crize politice, România a ajuns într-o situaţie social-economică extrem de gravă. Această situaţie se va acutiza în perioada următoare şi va duce la mari mişcări de protest şi de contestare a puterii şi autorităţii statului. Haosul generat de către politica oarbă a actualei puteri, pe fondul corupţiei generalizate şi al sfidării drepturilor cetăţeneşti, contravine intereselor generale ale populaţiei!
În aceste condiţii am iniţiat o mişcare politică, numită Uniunea Radicală, cu scopul de a câştiga puterea şi de a readuce România în circuitul ţărilor civilizate! Uniunea Radicală îşi va promova direcţiile de acţiune şi proiectele pentru România astfel încât să fie cunoscute publicului.
În condiţiile în care, după preluarea puterii politice în România de către Uniunea Radicală, doamna Angela Merkel nu va avea angajamente faţă de statul german sau faţă de cel nou construit, european, i se va propune preluarea funcţiei de Prim Ministru al Guvernului României! Doamna Merkel este cetăţean european.
Această declaraţie este şi o apreciere a profesionalismului şi eforturilor depuse de către Doamna Angela Merkel în Cancelaria Germaniei şi în construcţia europeană!”

Iniţiator al Uniunii Radicale
Mircea Bătrânu

Vă rog să transmiteţi această declaraţie apel prietenilor şi celor ce sunt interesaţi în schimbarea statului român şi intrarea României în normalitatea europeană!

Detalii despre construcţia Uniunii Radicale vor fi publicate pe blogul
Uniunea Radicală din România
http://uniunearadicala.wordpress.com/

vezi si România, tara cu patru guverne!

Anunțuri

, , , , , , , , , , ,

22 comentarii

Staborul si eroarea lui Nicolas Sarkozy

A gipsy girl outside of a church - Rome, Piazz...

Image via Wikipedia

Staborul este o instanţă aparţinând comunităţii ţiganilor iar judecătorii lor trebuie să fie „Ţigani cinstiţi, de încredere, bogaţi, deştepţi şi înstăriţi”. Alegerea este a comunităţii de ţigani. (Attn DNA si OLAF – Poate aflăm unde s-au evaporat 200 milioane de euro – fonduri europene pentru integrarea romilor!)
Românii îşi aleg ca administrator al ţării un stat format pe criterii de grup (politice). În această formă de stat, unii au puterea iar ceilalţi formează opoziţia! Dar şi unii şi alţii îşi numesc judecători în Staborul românesc numit Curtea Constituţională.
Aceşti „romanian stabors” (sic!) nu caută o dreptate anume ci execută ceea ce le cere stăpânul politic! Sunt ei oare mai breji ca judecătorii Staborului ţigănesc care judecă după propria conştiinţă?

Nu cumva presedintele Nicolas Sarkozy a greşit adresantul sancţiunilor si i-a gonit pe ţiganii români din Franţa în loc să sancţioneze statul român pentru sfidarea drepturilor cetăţeneşti în Uniunea Europeană?

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

12 comentarii

Criza in lumea-Prabusirea EURO- Din nou la marca?

Articol pe cronica – Prabusirea EURO! Revine Germania la marca? + despre mecanismul de salvare a monedei Euro si prognoza mea 1 euro=0.9 usd + articol+blog

, , , , , , , , , , , , ,

1 comentariu

%d blogeri au apreciat asta: