Posts Tagged adrian paunescu

Adriane, spune-i lui Dobrin ca ne lipseste!

Adrian Păunescu – De la Bârca la Viena şi-napoi la Bârca

20 iulie 1943 Copăceni (lângă Bălţi) – Basarabia
5 noiembrie 2010 Bucureşti 

Când oamenii mor, se spune că s-au dus! Aşa e vorba. Ar fi mai aproape de adevăr să spunem că au revenit la matcă! Trupul obosit revine pământului risipindu-se în el! Iar spiritul, spiritul ce se desparte de trup, revine spiritului ţării şi naţiei căreia i-a aparţinut şi slujit, îmbogăţindu-l!
Prin cei ce-şi lasă trupul în ţărână şi sufletul în sufletul ţării, poţi transmite o rugăminte cuiva de dincolo!

Adriane, spune-i lui Dobrin că ne lipseşte! Noi nu mai avem spectacol şi nu mai avem bucurii! Şi ce trupă e dincolo!

Poezia lui va rămâne referinţa unui timp de mari zvârcoliri!

Adio, Vară 

Adio, vară, pleacă-n ascunzişuri,
Noi suntem gata de-a cădea–ntr-o carte,
Si de-a mai lăcrima către pietrişuri,
De dor de tine si de dor de moarte.

Din fructe coapte picură alcoolul,
Nimic nu mai rămane cum fusese,
Ce cosmic iese dintre ramuri golul
Penultimelor tragice regrese.

Şi va veni şi ultima rafală,
Dar nu-o vom apuca-o, nu e şansă,
Când în ninsoarea imaterială
Bolnavii lumii vor cădea în transă.

Ci noi atâta am putea decide,
Inconştienţi şi trişti ca prima oară,
Prin fumurile toamnelor putride,
O carte pentru voi: adio, vară!

Adrian Păunescu

Ne mor prietenii 

Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Că-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,
Chemat la patul tuturor,
Mereu, e de ales: or-or!
Se rupe aţa pe mosor,
Tuşesc segmentele-n motor,
Ne mor prietenii, ne mor
Murim şi noi în moartea lor,
Şi amintirile ne dor,
Ne mor prietenii, ne mor.

Adrian Păunescu

Cenaclul Flacara: Stefan Hrusca – Ruga pentru parinti

Adrian Paunescu – Repetabila povara

Notă

Adrian Păunescu şi Nicolae Dobrin au făcut mereu stadioane pline!

, , , , , , ,

12 comentarii

Adrian Paunescu-Oda carmaciului iubit!

Ganduri!

nota: in data de 5 nov 2010 – Adrian Paunescu a plecat de la noi

citeste:
Adriane, spune-i lui Dobrin ca ne lipseste!

adrian paunescu - confidentialpress.ro

Adrian Paunescu - preluare de pe confidentialpress.ro

27 iulie 2010

Luni seară l-am văzut la Realitatea TV pe Adrian Păunescu într-o emisiune de tipul “Odă cârmaciului iubit!”. Am aflat astfel că Nicolae Ceausescu a fost chiar un om de cultură pasionat de Octavian Goga. Mare minune Doamne! El nu vorbea corect româneste dar era pasionat de cultură!
Cum emisiunea a fost una în care i se ridicau mingile la fileu lui Adrian Păunescu, am aflat cu uimire cum a oprit el un camion cu destinaţia Sibiu, pentru ca şi copiii din Breaza să mănânce ciocolată! Si mi-am amintit cu tristeţe de Vasile din Feldioara care tot aşa a vrut să opreasca un camion cu pâine dar … a trecut camionul peste el!

Parca e prea mult!

Remember:

Jurăm din milioane de inimi şi destine,
Din orice fel de sânge ne murmură în vine,
Jurăm bătrân şi tânăr, femeie şi bărbat,
Credinţă româniei, necondiţionat,
Că ţara-i bogăţia ce vejnic ne rămâne,
Şi glasul ei ce îndeamă deşteaptă-te române,
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forţa sau cu sila,
Trăiască libertatea, trăiască românia,
Trăiască Ceauşescu, partidul şi poporul,
Trăiască românia trăiască tricolorul. 

preluare versuri.ro

Acelasi Adrian Paunescu a scris „Repetabila povară”

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

vezi romanianvoice.com

Paradoxul unui om – între mocirla şi simţire!

nota: in data de 5 nov 2010 – Adrian Paunescu a plecat de la noi

citeste:
Adriane, spune-i lui Dobrin ca ne lipseste!


, , , , , , , , , ,

19 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: