Dovada ca Basescu serveste un interes strain

Fasces

Image via Wikipedia

Istoria ne arată că dictatorii şi-au asumat puteri depline trecând peste voinţa parlamentului. Ei şi-au asuprit propriile popoare sau comunităţi, au dictat reguli (decrete, legi) şi au suspendat drepturile populare.
Dar niciun dictator nu şi-a prăduit propriul popor. În schimb, ca politică aplicată în teritoriile ocupate, ei şi-au lăsat armatele să prăduiască. Din antichitate şi până de curând, la armatele lui Napoleon, Hitler şi Stalin, ca să iau câteva exemple uşor de recunoscut din istorie, ele au fost lăsate să prăduiască teritoriul cucerit.
În România se întâmplă un fapt de o gravitate deosebită. Clientela PDL prăduieşte tot ceea ce se poate. Traian Băsescu le-a dat liber la prăduială (de la Bugetul de Stat la Fondurile Europene). Comportamentul lui este acelaşi cu al dictatorilor care cuceresc un teritoriu. Acest fapt nu poate fi contestat de nimeni. El serveşte un interes străin!
Pentru Băsescu, România este un teritoriu cucerit!
Dovada este evidentă şi de necontestat!
Consilierii care l-au învăţat “lasă-ţi armata să prăduiască ca să te poţi baza pe ei” sunt la fel de vinovaţi şi nu trebuie iertaţi!

Anunțuri

, , , , , ,

  1. #1 by kappa c on 20 Iunie 2011 - 8:14

    MA LASI! SI TOTI CEILALTI DIN ’90 INCOACE? CINE NU’SI VINDEA TARA PRIN ANII AIA? CINE PRIVATIZA MEBO? CINE A DAT PE NIMIC ROMPETROLUL SI MIDIA ? BA, VA DOARE LA LINGURICA CA ASTIA AU FACUT CEVA REFORME! DE ACORD TREBUIAU FACUTE IN PRIMA DECADA DUPA ’89 DA’ NU VA MAI HAHATI PA VOI CA ACU’ O DUCETI NAJPA! HUO!

    • #2 by mircea batranu on 20 Iunie 2011 - 8:25

      @kappac
      Te plateste pt asta sau asa esti tu dobitoc si mananci rahat din orgoliu? Unde ai vazut in vreun articol de-al meu ca apar pe cineva din conducerea din 90 incoace? Ar fi bine sa ne spui de ce mananci rahatul asta si de la fundul cui din PDL?

    • #3 by alexandru leontescu on 30 Iunie 2011 - 17:22

      Evident ca prostia, daca ar durea, l-ar face pe KAPPA C sa se zvarcoleasca pe strada!…
      Numai analizand formula „cine privatiza MEBO” , folosita de ipochimen, vedem nivelul sau de intelegere/cunoastere.Deci , ce sa mai intrebam care sunt acele „ceva reforme” facute de presurile basiste care ne guverneaza.Reducerile bugetare, taierile de salarii NU SUNT REFORME, ci masuri, adevarat, necesare dar nu si suficiente pentru a scoate tara din criza.
      Pentru asta ne trebuie altceva decat latrai, de-o culoare sau de alta…
      Ne trebuie analiza stiintifca, impartialitate politica, competenta si RESPONSABILITATE PATRIOTICA! Tara este in pericol de moarte, daca nu ne trezim la realitate!

      • #4 by mircea batranu on 30 Iunie 2011 - 19:09

        @Alexandru Asa e! In primul rand trebuie responsabilitate iar responsabilitatea inseamna oameni pregatiti si datorie fata de tara!

  2. #5 by victor on 20 Iunie 2011 - 14:05

    Felicitari!
    Bun comentariu-articol,scurt si la obiect,contrar stilului romanesc de mestecat multe cuvinte in timpul dansului in jurul cozii.

  3. #6 by U R A N U S on 20 Iunie 2011 - 19:38

    Corect! Exact ce am spus de zeci de ori: daca se va face justitie, toate guvernele din „90 incoace, trebuie aduse in fata instantei legale sau populare.Problema este insa cine o va face, cine o poate face si daca exista cineva, ce mai asteapta?

  4. #7 by Silviu Craescu on 24 Iunie 2011 - 10:23

    Silviu Craescu
    Suveranitate de stat = suprematie a puterii de stat in interiorul tarii și independenta fata de puterea altor state.

    Realitatea este urmatoarea:

    Prin art. 148, al. 2 din Constitutia Romaniei, legile statului roman care sunt in contradictie cu legile UE se anuleaza:

    (2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

    Prin art. 148, al. 4 si 5 din Constitutia Romaniei, Presedintele, Parlamentul si institutiile statului roman devin instrumente prin care se aplica directivele UE:

    (4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).

    (5) Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu inainte ca acestea sa fie supuse aprobarii institutiilor Uniunii Europene.

    • #8 by mircea batranu on 24 Iunie 2011 - 10:41

      @Silviu Craescu
      Asta scrie complet la 148:
      Integrarea în Uniunea Europeană ARTICOLUL 148
      (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
      (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
      (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
      (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
      (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.

      Nu are nicio legatura cu ceea ce am scris eu! Numai cuceritorii unor teritorii straine, isi lasa armata sa praduiasca! Pentru Basescu, Romania este o tara pe care a cucerito; qed

  5. #9 by alexandru leontescu on 30 Iunie 2011 - 17:57

    Basescu si o parte din acolitii/ciracii/compliciii/ sunt, din pacate, doar EXECUTANTII ordinelor primite de la oculta mondiala prin intermediul celor care au tradat, de la nivelul DIE si al altor structuri de partid si de stat, undeva inainte dar si dupa 1989!
    De aceea nu-l doare pe derbedeul Basescu de tara lui, cineva l-a indoctrinat ca planul mondializarii
    NU include o Romanie puternica si independenta, s-ar putea sa nu o includa de loc si sa ramana din tara noastra doar o varianta de lucru a sionismului „originar”…
    Cu tot respectul pt. dl. Craescu – de admirat asumarea OFICIALA a demersului sau pe blog- si retinand pregatirea in domeniul apararii si informatiilor(intelligence…), l-as intreba ce parere au aliatii nostri americani despre faptul ca a doua brigada operativa de tancuri, destinata participarii la operatiuni NATO, infiintata in 2009, este inzestrata cu tancuri T-55, inferioare tancurilor romanesti TR-85 M 1-„Bizonul”, adica noi aparam interesele NATO cu „fosile” (Fiabile, totusi…) ale razboiului rece?!?! Pai ce rol are consilierul Iulian Fota pe langa „micul carmaci”, doar de cumnat al lui C-tin Dudu Ionescu-ELBIT si de vector al intereselor sioniste in Romania?
    Aici cred eu ca rezida tupeul, marlania, mitocania si siguranta de sine a lui Basescu si derbedeilor sicofanti: sprijinul si protectia externa acordata pentru aservirea tarii unei puteri si unor interese STRAINE!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: