Kenichi, e o onoare să te salutam!

Kenichi Suzuki, pompier. Nu poate realiza tragedia, e mult prea mult.

Şi-a pierdut familia, soţia şi băiatul împreună cu soţia lui şi cei patru copii. El a rămas să-şi facă datoria fiind într-o formă organizată de intervenţie, la fel ca armata şi cei din serviciile de sănătate. El a salvat alte vieţi! Dar familia lui nu a fost salvată. Niciodată guvernul japonez nu va îndrăzni să le taie salariile şi pensiile!
Pompierul şi-a respectat angajamentul faţă de stat, la fel ca pompierii care au intrat în turnurile gemene înainte de prăbuşire, în 11 septembrie 2001! La fel ca pompierii şi militarii care acum sunt în reactoarele din Fukushima încercând să stingă infernul! Îşi fac datoria!
Kenichi Suzuki este un om căruia nu-i mai poţi adresa niciun cuvânt. A pierdut tot ce ţine de rostul familiei lui! El nu mai poate intra în niciun joc al vieţii. I-a rămas numai datoria faţă de neam şi ţară.
Kenichi, e o onoare să te salutăm cu respect, noi, cei din altă altă parte a lumii!
Şi mi-a amintit de Kazuki Yamada, eroul cărţii mele, Nea Vasile şi japonezul. El a trecut prin acelaşi infern la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în sudul Japoniei,în Tanegashima. Vezi fragmentul Kazuki şi infernul

Anunțuri

, , , , , ,

  1. #1 by U R A N U S on 19 Martie 2011 - 20:45

    U R A N U S spune:
    13 martie 2011 la 21:13
    cea ce este foarte important …, datorat acestei discipline, vor iesi repede si cu fata curata din aceasta nemaiintalnita criza, adica nu vor avea de infruntat boli specifice acestor dezastre mari(ca in Haiti, holera)
    sau prea multe cazuri de furt ,etc. asa cum se intampla cam peste tot in lume, in asa situatii. Si cred ca urmarile accidentului de la cernobal, au fost asa de mari si pentru ca oamenii nu au avut curajul de a se sacrifica, pentru a salva comunitatea, cea ce , de departe, nu este cazul japonezilor, in a caror constinta nationala, a-si sacrifica viata pentru binele tarii, este un act de onoare suprema.

    • #2 by mircea batranu on 19 Martie 2011 - 20:52

      E o alta civilizatie in Japonia bazata pe onoare si pe datorie! De-asta vor renaste repede!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: