Si cu vaca furata si hot

taranul român

taranul român

Petre este un ţăran simplu din Bărăgan. Parcă îl văd pe Moromete, cu gâtul ars de soare, cu buzele crăpate şi riduri adănci. Cutele de pe frunte sunt nişte tranşee, apărând de soare nişte ochi mici şi ascunşi de pleoape. Ochelarii sunt pe ramă de sârmă, vechi şi cocliţi, legaţi cu leucoplast şi având lentila stângă crăpată! Mi-e şi teamă să-l întreb dacă mai vede cu ei. Pălăria are un strat de praf de un centimetru, bine lipit. Pe mâna stângă poartă un ceas Pobeda fixat într-o curea din piele de şarpe (adevărată, zice el). Spune că ceasul nu l-a mai tras din 72, că e blocat, dar îi place să-l ţină la mână! Şi îi place să bea bere la halbă sau ţap şi să fumeze! Ce-mi spune Petre?

-Sunt ţăran că stau ici, la ţară, adică la sat. Dar am lucrat la oraş la IRTA şi ici la colectiv. Nu, taică, nu-s fermier, că n-am pământ aşa mult, numai grădina. Şi nu mă mai ţin nici puterile.
-Ce anume te deranjează, nea Petre, din ce se-ntâmplă-n ţară?
-Mă taică, eu n-am şcoală ca voi dar mă, nici împuşcat nu-nţeleg mă, de ce pizda mă-sii, Doamne iartă-mă, acum câţiva ani noi trăiam cât de cât bine şi ăştia cu Băse şi toţi ai lui, trăiau foarte bine. Acu, ei trăiesc tot foarte bine iar noi foarte prost, de azi pe mâine. Vezi mă taică, ce nu-nţeleg eu e de ce tot noi suntem vinovaţi? Adică şi cu vaca furată şi hoţ? Ce-i asta?
A scuipat în batistă, a mai tras o înghiţitură zdravănă din halbă şi m-a privit cu tristeţe spunându-mi:
-Poate s-o uita Dumnezeu şi la noi…

 

Anunțuri

, , , , , , ,

  1. #1 by U R A N U S on 29 Noiembrie 2010 - 16:46

    Talcul ar fi ca „chiar si la vale, cu boul senilizat, este greu, chiar daca este otz!”
    Metafora este generala, nu face aluzie nici la Valea Regilor si nici la groapa sefilor de trib, wannabe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: